Feeds:
Articole
Comentarii

De peste douazeci de ani, la Castelul Julia Hasdeu din Câmpina, pe 2 iulie le sarbatorim pe cele doua Iulii ale savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu: soţia şi fiica.
Este o sarbatoare de la an la an mai fastuoasa! Şi publicul mai numeros decât la sarbatoarea din anul precedent! Ce înseamnă acest lucru? Ca eforturile organizatorilor nu sunt zadarnice şi ca actul cultural este unul excepţional. Şi cum ar putea sa nu fie astfel când programul este complex, cu profunde valenţe stiinţifice şi artistice ?
Pentru cei care vor alege să vina la Castelul Julia Hasdeu pe 2 iulie, iata ce am pregatit:

SARBATOAREA CELOR 2 IULI I la Castelul JULIA HASDEU
Program 2 iulie 2011, orele 11.00,

cu participarea extraordinară a D-lui prof. univ. dr. Dumitru Micu şi D-lui prof. univ. dr. Grigore Brâncuş

Prelegeri:

Dr.I. Oprişan: „Motivul străinului în opera lui B.P. Hasdeu”
Stancu Ilin: titlu rezervat
Prof. Univ. Dr. Crina Decusară Bocşan: „Varietatea tematicilor abordate de Julia Hasdeu”
Dr. Jenica Tabacu: „Corespondenţa dintre B.P. Hasdeu şi Julia Hasdeu”
Jurist Mihai Ştefan: „Mireasa, cununa ta!”

Lansări de carte şi pliant:

Lansarea volumului „B.P. Hasdeu, folcloristică”, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2011, îngrijit de I. Oprişan

Lansarea pliantului „Castelul Julia Hasdeu – Muzeul Memorial B.P. Hasdeu”

Lansarea volumului al III-lea din culegerea de creatie literara a elevilor Gr.Sc.Ind.Energetic Campina:”Noi astazi…”

prof.coordonatori: Elena Petrescu; Alina Petrescu si Alexandru Duţu

Expoziţii:

„Julia Hasdeu şi poezia picturii”. Artişti plastici, membrii ai Centrului Cultural HDU

Expoziţia de artă decorativă. Artist: Andrei Suditu

Expoziţia de tablouri din oase de peşte. Artist: Cristian Bocanu

Dialog plastic şi ideatic între mamă şi fiică, un proiect cultural al grupului de iniţiativă artistică „Artele în dialog” coordonat de prof. Artist plastic Luminiţa Ciupitu.
Artişti plastici :
Angela (mamă) şi Ingrid (fiică) Maschek
Cerasela Grigoraş (mamă) şi Miruna Alexandra Şerban (fiică)
Luminiţa Ciupitu (mamă) şi Ana-Maria Cătănescu (fiică)

Recital de interpretare pianistică susţinut de Georgian-Alexandru Radu (elev al Liceului de Muzică George Enescu, Bucureşti)

“SCRISORI ROMANTICE”

Un spectacol de Cristina Lascu
inspirat de „Povestea vieţii mele” de George Sand
şi de corespondenţa sa cu Frédéric Chopin
Muzica: Frédéric Chopin
Spectacolul “ Scrisori romantice” a avut premiera pe 19 ianuarie 2010 la Ateneul Român, inaugurând Anul Internaţional Chopin. Este un omagiu adus personalităţii şi creaţiei muzicale a marelui compozitor Frèdèric Chopin în anul în care s-au aniversat 200 de ani de la naşterea sa.
Scenariul dramatic e inspirat din corespondenţa lui, atât cu George Sand, femeia care i-a stat alături aproape 10 ani din viaţă, cât şi cu alte personalităţi ale epocii (compozitorul Franz Liszt, pictorul Eugène Delacroix), precum şi din amintirile lui George Sand publicate în 1855, sub titlul „Histoire de ma vie” („Povestea vieţii mele”).
În 1849, la câteva zile după înmormântarea lui Chopin (care murise pe 17 octombrie), George Sand (de care se despărţise în 1847) vine în casa în care celebrul compozitor îşi trăise ultima lună din viaţă, situată în Place Vendome nr. 12., dorind să-şi ia înapoi scrisorile pe care i le scrisese. Aici are surpriza s-o găsească pe Louise, sora mai mare a lui Chopin, care venise la Paris încă din 8 august 1849 pentru a fi alături de fratele ei grav bolnav. Întâlnirea dintre cele două femei este prilejul evocării nu doar a personalităţii şi vieţii bărbatului de care fuseseră atât de legate, fiecare în felul ei, ci şi a muzicii sale nemuritoare.

Distribuţia
(în ordinea intrării în scenă)
Louise Chopin – OANA RĂDULESCU-VELCOVICI
George Sand – CRISTINA LASCU
Frédéric Chopin – ŞTEFAN OPREANU

PROGRAM – OANA RĂDULESCU VELCOVICI

1. Marche funèbre din Sonata în si bemol minor, op. 35
2. Studiu op.10 nr.12, în do minor, Revoluţionarul
3. Balada, op. 23 nr. 1, în sol minor – fragment
4. Fantaisie – Impromptu op.66, în do diez minor
5. Studiu op.10 nr. 8, în Fa major
6. Vis de dragoste ( de Franz Liszt) – fragment
7. Preludiu op. 28 nr.7, în La major
8. Mazurca op.7 nr.3, în fa minor
9. Nocturna op.9 nr.1, în si bemol minor
10. Mazurca op.7 nr.1, în Si bemol major
11. Preludiu op.28 nr.15, în Re bemol major
12. Fantezia în fa minor, op. 49 – fragment
13. Vals op.69 ¬¬¬nr.2, în si minor
14. Vals op.34 nr.2, în la minor
15. Vals op.64¬¬¬ nr.2, în do diez minor
16. Studiu op.25 nr.7, în do diez minor
17. Andante spianato op.22, în Sol major

Anunțuri

SCRISORI ROMANTICE

Un spectacol de Cristina Lascu
inspirat de „Povestea vieţii mele” de George Sand
şi de corespondenţa sa cu Frédéric Chopin

Muzica: Frédéric Chopin

Spectacolul “ Scrisori romantice” a avut premiera pe 19 ianuarie 2010 la Ateneul Român, inaugurând Anul Internaţional Chopin. Este un omagiu adus personalităţii şi creaţiei muzicale a marelui compozitor în anul în care s-au aniversat 200 de ani de la naşterea sa.
Scenariul dramatic e inspirat din corespondenţa lui, atât cu George Sand, femeia care i-a stat alături aproape 10 ani din viaţă, cât şi cu alte personalităţi ale epocii (compozitorul Franz Liszt, pictorul Eugène Delacroix), precum şi din amintirile lui George Sand publicate în 1855, sub titlul „Histoire de ma vie” („Povestea vieţii mele”).
În 1849, la câteva zile după înmormântarea lui Chopin (care murise pe 17 octombrie), George Sand (de care se despărţise în 1847) vine în casa în care celebrul compozitor îşi trăise ultima lună din viaţă, situată în Place Vendome nr. 12., dorind să-şi ia înapoi scrisorile pe care i le scrisese. Aici are surpriza s-o găsească pe Louise, sora mai mare a lui Chopin, care venise la Paris încă din 8 august 1849 pentru a fi alături de fratele ei grav bolnav. Întâlnirea dintre cele două femei este prilejul evocării nu doar a personalităţii şi vieţii bărbatului de care fuseseră atât de legate, fiecare în felul ei, ci şi a muzicii sale nemuritoare.

Distribuţia
(în ordinea intrării în scenă)

Louise Chopin – OANA RĂDULESCU-VELCOVICI
George Sand – CRISTINA LASCU
Frédéric Chopin – ŞTEFAN OPREANU

Nota bene. Spectacolul va fi prezentat publicului pe 2 Iulie, la Castelul JULIA HASDEU din Câmpina, cu prilejul Sarbatorii celor 2 Iulii. Aceasta manifestare, obişnuita în peisajul cultural câmpinean, va cuprinde prelegeri cu tematica hasdeeana, lansarea unui pliant de popularizare a Muzeului Memorial B.P. HASDEU, expoziţii de arta plastica şi decorativa.
Intrarea la eveniment este gratuita.

 Sâmbata, 12 martie, de la orele 11.00, Castelul Julia Hasdeu gazduieşte o sarbatoare închinata Magului de la Câmpina. Programul este urmatorul:

Prelegeri:

Ionel Oprişan – “Ştim totul despre Julia Hasdeu?”

Crina Decusara Bocşan – “De la « Perit-au Dacii » al lui B.P. Hasdeu la « Ami de Trajan » al Juliei Hasdeu »

Mircea Coloşenco – “Dinastia Hasdeu”

 Gherasim Rusu Togan – “Doua personalitaţi ale culturii prahovene: Hasdeu – Iorga”

Alin Ciupala – “B. P. Hasdeu şi <Arhiva Istorica a Romaniei>”

Expoziţie de pictura pe sticla. Artist plastic : Andrei Suditu

Expoziţie de pictura pe sticla. Artist plastic : Melania Goage

Intrarea va fi gratuita. Va asteptam cu drag !

Este o asociaţie care reuneşte persoane implicate în educaţia non-formala a copiilor cu probleme sociale. A deschis un Centru de zi în Casa Tineretului din Câmpina şi despre activitaţile sale puteţi citi pe http://www.aisidupascoala.ro. De câţiva ani, Asociaţia Inima Sfânta a lui Iisus sprijina copiii amarâţi din municipiul nostru. Dascalii şi psihologii care colaboreaza cu A.I.S.I., lucreaza zilnic cu 50 – 60 de copii de vârsta preşcolara şi scolara. Aceştia provin din familii sarace. Unii sunt crescuţi de bunici, alţii doar de un parinte. Cert este ca aproape toţi traiesc sub limita saraciei, în condiţii inumane de cele mai multe ori. În timp ce în şcolile din Câmpina unii elevii îşi bat joc de cornurile şi iaurturile pe care le primesc zilnic, copiii care frecventeaza Centrul A.I.S.I. ar fi fericiţi,  daca cineva s-ar gandi şi la ei şi le-ar oferi aceste lucruri. În fiecare zi, Paolo Gozzo, preşedintele A.I.S.I., îi transporta pe copiii din cartierele marginaşe ale urbei, la Centru, sa înveţe carte, muzica, pictura. Este cea mai buna dovada ca omenia nu-i doar o vorba, ci o atitudine de considerat! Paolo este italian, dar a invaţat limba noastra şi a ales sa traiasca aici doar de dragul misiunii de a lumina copiii de la vârste fragede pentru a avea un viitor mai bun. Trebuie sa recunoaştem faptul ca, în general, românii nu-şi prea dau osteneala sa gândeasca în perspectiva şi sa considere educaţia o prioritate. Strainii au creat la noi centre educaţionale şi ne-au dat lecţii. Din punctul meu de vedere, lecţia pe care Paolo şi echipa lui ne-o ofera este de luat în seama. Copiii nu trebuie sa cerşeasca. Copiii trebuie sa înveţe sa descopere lumea şi pe ei înşişi, frumos, cu rabdare şi înţelegere din partea adulţilor responsabili. Noi, oamenii, avem o conştiinţa, gândim şi e de-a dreptul inuman sa nu vibrezi la privirea nevinovata a copilului folosit ca sursa aducatoare de venit. La Câmpina, Consiliul local şi Primaria sprijina Centrul prin darea în folosinţa gratuita a unui spaţiu. Este un act benefic pentru comunitate. Exista şi sponsori, dar puţini, din pacate, care susţin activitaţile întreprinse de A.I.S.I. Cred ca puţini câmpineni au aflat despre şcoala dupa şcoala pe care o ofera gratuit Centrul condus de Paolo Gozzo. Cu certitudine au aflat directorii şcolilor şi liceelor din localitate, dar, iaraşi, din pacate, aceştia sunt foarte reticenţi în a colabora cu A.I.S.I. Şi nu cred ca în instituţiile lor nu sunt copii cu probleme sociale, care ar putea beneficia de ajutorul asociaţiei. Dupa cum nu cred ca vreunul dintre directori a vizitat Centrul de la Casa Tineretului. Din punctul meu de vedere, opera facuta de A.I.S.I este admirabila şi merita toata atenţia noastra.

 

 Sâmbata, 23 octombrie, Irène Heirens, guvernatorul cluburilor „Richelieu” belgiene, vine pentru a şasea oara la Câmpina. În seara zilei respective, va avea loc o reuniune a Clubului Richelieu Hasdeu din localitate, urmata de o cina în casa sculptorului câmpinean, Alfred Dumitriu, la care vor lua parte personalitaţi înscrise în club. Duminica, la invitaţia Clubului Richelieu Carmen Sylva, preşedintele (prof. Marilena Valeanu) şi vicepreşedintele (dr. Jenica Tabacu) clubului câmpinean, împreuna cu doamna Heirens vor participa la o acţiune culturala, pe Drumul Vinului, cu destinaţia Urlaţi. Acolo, sunt programate doua vizite deosebite: la Crama Urlaţeanu (unde grupul va lua prânzul, precedat de o degustare de vinuri) şi la Conacul Bellu, un muzeu a carui atractivitate este binecunoscuta iubitorilor de frumos.

La Castelul „Julia Hasdeu” a ajuns în urma cu doi ani un câine trist, slab şi temator. În ciuda constituţiei sale înalte, l-am numit Carabuş. I-am dat de mâncare şi nu a mai plecat. S-a întremat şi s-a ataşat de noi de parca ar fi fost aici dintotdeauna. Anul acesta, am zarit la nişte tomberoane un caţeluş de vreo doua luni şi l-am adus la muzeu ca sa-i fie bine. Carabuş l-a adoptat imediat. Şi pentru ca a avut noroc, i-am pus puiului un nume simbolic: Norocel. Era vesel şi jucauş aşa cum sunt toţi la vârsta aceea. Un ghemotoc alb cu câteva pete maronii, dolofan şi mâncacios. L-am dus la medicul veterinar, l-am vaccinat, l-am deparazitat, i-am dat vitamine şi totul era bine. Pâna în ziua când a fost otravit…Şi a murit în chinuri groaznice, deşi speram din tot sufletul sa nu se întâmple acel deznodamânt. Am fost muţi de durere, ca atunci când pierzi un prieten. Daca ar şti ce înseamna o asemenea experienţa, oamenii fara inima poate s-ar replia şi ar încerca sa fie buni. Carabus a suferit şi el şi ne-a aratat o proba de … omenie. Da, câinii au sentimente. Unii dintre noi, oamenii, însa, nu. Din pacate!

 Împrejurarile au facut sa intru în posesia unei carţi a lui Ion Caraion, pe care o doream de foarte mult timp : « Insectele tovaraşului Hitler ». Ştiam ca fusese publicata în 1982, la Munchen, în limba româna. În anii dinaintea Revoluţiei nu avea cum sa apara în România, fireşte, din cauza conţinutului sau, iar dupa decembrie 1989, probabil ca acelaşi conţinut deranja puterea nou instalata. Astazi, reeditarea ei în ţara de origine a autorului ar însemna o binemeritata recunoaştere a omului de litere, mare patriot şi observator al timpului sau, a carui viaţa a fost pe nedrept mutilata de acţiunea „insectelor” securiste. Ion Caraion, poet, traducator, eseist de o profunda sensibilitate şi ziarist, a adunat în cele zece capitole ale carţii, tumultul existenţei umane sub forţa destructiva a terorii impuse de un sistem social-politic care considera omul, şi în special creatorul, un pericol în calea siguranţei sale, demn de a fi eliminat fara urme şi fara remuşcari, atunci când acesta depaşea limitele fixate prin cenzura. Societatea româneasca, dominata de raul raspândit de puterea proaspat instalata dupa 1944, pierdea valori umane ce-ar fi putut încrusta urme adânci în cultura autohtona, în timp ce alte personaje, sub ameninţare sau din varii interese, alegeau sa serveasca umil cauza regimului comunist, aidoma unor „curteni” servili. Puterea reprezentata de Ceauşescu şi ai sai se manifesta în plan social şi de aici în toate direcţiile sub forma diversiunilor, relei credinţe, minciunilor, rasismului, şovinismului. Limbajul lui Ion Caraion este, pe buna dreptate, dur, zdrobitor, la adresa dictatorului şi a celor care-l urmau în planurile de distrugere nu doar a „osaturii” partidului, ci a societaţii întregi. Raspunsurile lui Caraion, cuprinse în interviurile din carte, sunt tranşante şi adevarate strigate de revolta faţa de pecinginea comunista şi chiar faţa de incapacitatea cetaţenilor de a reacţiona la extinderea unei plagi purulente, capabile sa infecteze şi sa anuleze pâna şi cele mai sigure simţuri. Destinul lui Ion Caraion a fost cumplit de tragic! Creatorul şi-a vazut aripile frânte, dar a continuat sa zboare şi sa poarte lumina chiar în întunericul închisorilor în care a fost aruncat şi condamnat la moarte sau la munca silnica pe viaţa. Dispreţul faţa de moarte, caracteristic eroului român, l-a facut sa o învinga! În 1981, Ion Caraion parasea ţara pentru o lume în care omul era valorizat pentru ceea ce reprezinta şi nu era haituit, traumatizat, umilit. Dar dezradacinarea în fapt,  nu în spirit, a avut un cost: dorul de România şi de o societate normala, acasa. O societate în care mânuitorii cuvintelor sa nu fie omorâţi cu bestialitate, inculţii, proştii, „acefalii” sa nu se cocoaţe pe scaunele puterii oricare ar fi ea, iar intelectualii, oamenii de caracter sa-şi afle locul meritat prin eforturi şi munca.