Jenica Tabacu - Weblog

Sarbatoarea celor 2 Iulii

jenicatabacu — Fri, 24 Jun 2011 12:16:25 +0000

De peste douazeci de ani, la Castelul Julia Hasdeu din Câmpina, pe 2 iulie le sarbatorim pe cele doua Iulii ale savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu: soţia şi fiica.
Este o sarbatoare de la an la an mai fastuoasa! Şi publicul mai numeros decât la sarbatoarea din anul precedent! Ce înseamnă acest lucru? Ca eforturile organizatorilor nu sunt zadarnice şi ca actul cultural este unul excepţional. Şi cum ar putea sa nu fie astfel când programul este complex, cu profunde valenţe stiinţifice şi artistice ?
Pentru cei care vor alege să vina la Castelul Julia Hasdeu pe 2 iulie, iata ce am pregatit:

SARBATOAREA CELOR 2 IULI I la Castelul JULIA HASDEU
Program 2 iulie 2011, orele 11.00,

cu participarea extraordinară a D-lui prof. univ. dr. Dumitru Micu şi D-lui prof. univ. dr. Grigore Brâncuş

Prelegeri:

Dr.I. Oprişan: „Motivul străinului în opera lui B.P. Hasdeu”
Stancu Ilin: titlu rezervat
Prof. Univ. Dr. Crina Decusară Bocşan: „Varietatea tematicilor abordate de Julia Hasdeu”
Dr. Jenica Tabacu: „Corespondenţa dintre B.P. Hasdeu şi Julia Hasdeu”
Jurist Mihai Ştefan: „Mireasa, cununa ta!”

Lansări de carte şi pliant:

Lansarea volumului „B.P. Hasdeu, folcloristică”, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2011, îngrijit de I. Oprişan

Lansarea pliantului „Castelul Julia Hasdeu – Muzeul Memorial B.P. Hasdeu”

Lansarea volumului al III-lea din culegerea de creatie literara a elevilor Gr.Sc.Ind.Energetic Campina:”Noi astazi…”

prof.coordonatori: Elena Petrescu; Alina Petrescu si Alexandru Duţu

Expoziţii:

„Julia Hasdeu şi poezia picturii”. Artişti plastici, membrii ai Centrului Cultural HDU

Expoziţia de artă decorativă. Artist: Andrei Suditu

Expoziţia de tablouri din oase de peşte. Artist: Cristian Bocanu

Dialog plastic şi ideatic între mamă şi fiică, un proiect cultural al grupului de iniţiativă artistică „Artele în dialog” coordonat de prof. Artist plastic Luminiţa Ciupitu.
Artişti plastici :
Angela (mamă) şi Ingrid (fiică) Maschek
Cerasela Grigoraş (mamă) şi Miruna Alexandra Şerban (fiică)
Luminiţa Ciupitu (mamă) şi Ana-Maria Cătănescu (fiică)

Recital de interpretare pianistică susţinut de Georgian-Alexandru Radu (elev al Liceului de Muzică George Enescu, Bucureşti)

“SCRISORI ROMANTICE”

Un spectacol de Cristina Lascu
inspirat de „Povestea vieţii mele” de George Sand
şi de corespondenţa sa cu Frédéric Chopin
Muzica: Frédéric Chopin
Spectacolul “ Scrisori romantice” a avut premiera pe 19 ianuarie 2010 la Ateneul Român, inaugurând Anul Internaţional Chopin. Este un omagiu adus personalităţii şi creaţiei muzicale a marelui compozitor Frèdèric Chopin în anul în care s-au aniversat 200 de ani de la naşterea sa.
Scenariul dramatic e inspirat din corespondenţa lui, atât cu George Sand, femeia care i-a stat alături aproape 10 ani din viaţă, cât şi cu alte personalităţi ale epocii (compozitorul Franz Liszt, pictorul Eugène Delacroix), precum şi din amintirile lui George Sand publicate în 1855, sub titlul „Histoire de ma vie” („Povestea vieţii mele”).
În 1849, la câteva zile după înmormântarea lui Chopin (care murise pe 17 octombrie), George Sand (de care se despărţise în 1847) vine în casa în care celebrul compozitor îşi trăise ultima lună din viaţă, situată în Place Vendome nr. 12., dorind să-şi ia înapoi scrisorile pe care i le scrisese. Aici are surpriza s-o găsească pe Louise, sora mai mare a lui Chopin, care venise la Paris încă din 8 august 1849 pentru a fi alături de fratele ei grav bolnav. Întâlnirea dintre cele două femei este prilejul evocării nu doar a personalităţii şi vieţii bărbatului de care fuseseră atât de legate, fiecare în felul ei, ci şi a muzicii sale nemuritoare.

Distribuţia
(în ordinea intrării în scenă)
Louise Chopin – OANA RĂDULESCU-VELCOVICI
George Sand – CRISTINA LASCU
Frédéric Chopin – ŞTEFAN OPREANU

PROGRAM – OANA RĂDULESCU VELCOVICI

1. Marche funèbre din Sonata în si bemol minor, op. 35
2. Studiu op.10 nr.12, în do minor, Revoluţionarul
3. Balada, op. 23 nr. 1, în sol minor – fragment
4. Fantaisie – Impromptu op.66, în do diez minor
5. Studiu op.10 nr. 8, în Fa major
6. Vis de dragoste ( de Franz Liszt) – fragment
7. Preludiu op. 28 nr.7, în La major
8. Mazurca op.7 nr.3, în fa minor
9. Nocturna op.9 nr.1, în si bemol minor
10. Mazurca op.7 nr.1, în Si bemol major
11. Preludiu op.28 nr.15, în Re bemol major
12. Fantezia în fa minor, op. 49 – fragment
13. Vals op.69 ¬¬¬nr.2, în si minor
14. Vals op.34 nr.2, în la minor
15. Vals op.64¬¬¬ nr.2, în do diez minor
16. Studiu op.25 nr.7, în do diez minor
17. Andante spianato op.22, în Sol major

SCRISORI ROMANTICE

jenicatabacu — Wed, 08 Jun 2011 10:18:51 +0000

Un spectacol de Cristina Lascu
inspirat de „Povestea vieţii mele” de George Sand
şi de corespondenţa sa cu Frédéric Chopin

Muzica: Frédéric Chopin

Spectacolul “ Scrisori romantice” a avut premiera pe 19 ianuarie 2010 la Ateneul Român, inaugurând Anul Internaţional Chopin. Este un omagiu adus personalităţii şi creaţiei muzicale a marelui compozitor în anul în care s-au aniversat 200 de ani de la naşterea sa.
Scenariul dramatic e inspirat din corespondenţa lui, atât cu George Sand, femeia care i-a stat alături aproape 10 ani din viaţă, cât şi cu alte personalităţi ale epocii (compozitorul Franz Liszt, pictorul Eugène Delacroix), precum şi din amintirile lui George Sand publicate în 1855, sub titlul „Histoire de ma vie” („Povestea vieţii mele”).
În 1849, la câteva zile după înmormântarea lui Chopin (care murise pe 17 octombrie), George Sand (de care se despărţise în 1847) vine în casa în care celebrul compozitor îşi trăise ultima lună din viaţă, situată în Place Vendome nr. 12., dorind să-şi ia înapoi scrisorile pe care i le scrisese. Aici are surpriza s-o găsească pe Louise, sora mai mare a lui Chopin, care venise la Paris încă din 8 august 1849 pentru a fi alături de fratele ei grav bolnav. Întâlnirea dintre cele două femei este prilejul evocării nu doar a personalităţii şi vieţii bărbatului de care fuseseră atât de legate, fiecare în felul ei, ci şi a muzicii sale nemuritoare.

Distribuţia
(în ordinea intrării în scenă)

Louise Chopin – OANA RĂDULESCU-VELCOVICI
George Sand – CRISTINA LASCU
Frédéric Chopin – ŞTEFAN OPREANU

Nota bene. Spectacolul va fi prezentat publicului pe 2 Iulie, la Castelul JULIA HASDEU din Câmpina, cu prilejul Sarbatorii celor 2 Iulii. Aceasta manifestare, obişnuita în peisajul cultural câmpinean, va cuprinde prelegeri cu tematica hasdeeana, lansarea unui pliant de popularizare a Muzeului Memorial B.P. HASDEU, expoziţii de arta plastica şi decorativa.
Intrarea la eveniment este gratuita.

Povestea unui portret

jenicatabacu — Tue, 07 Jun 2011 13:20:46 +0000

Se întâmpla în 2007, anul în care comemoram un secol de la moartea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Într-o zi, am mers la sediul Academiei Române de pe Calea Victoriei pentru a-mi ridica diploma de atestare a doctoratului. Institutul de Istorie şi Teorie Literara “G. Calinescu” funcţioneaza sub patronajul Academiei şi fiindca îmi susţinusem teza acolo, firesc, diploma trebuia sa o ridic de la secretariatul acesteia. Am intrat în vechiul edificiu cu gândul de a-l “saluta” mai întâi pe Hasdeu. Nu m-am gândit nicio clipa ca savantul despre care Mircea Eliade spunea ca a fost “un geniu de o uluitoare vastitate”, ilustrul academician B.P. Hasdeu, ale cărui lucrari au fost strâns legate de viaţa academica, nu era imortalizat acolo, într-un portret. Am cercetat fiecare perete, am strabatut fiecare hol şi fiecare sala cu gândul ca-l voi descoperi undeva, dar, din pacate, portretul sau nu exista. Alte personaje ale vieţii noastre culturale şi ştiinţifice ma priveau din cadrul tablourilor.

Mi-am ridicat diploma şi îndurerata am ieşit pe Calea Victoriei cu gândul ca trebuie sa fac ceva. L-am sunat pe profesorul I. Oprişan, renumit hasdeolog, şi împreuna am convenit sa schimbam lucrurile. Am gasit un pictor, pe Viorel Popa, care s-a oferit sa faca o copie dupa portretul lui B. P. Hasdeu de G. D. Mirea. Domnul Oprişan a convins conducerea Academiei sa plateasca portretul. Banii au fost puţini, dar pictorul a înţeles of-ul nostru. Când Academia Româna l-a comemorat pe Hasdeu într-o şedinţa speciala, la care au participat somitaţi din lumea literara româneasca de dincoace şi de dincolo de Prut, a fost dezvelit portretul savantului. De atunci, el se afla la vechiul sediu al Academiei.

Gânduri la inaugurarea bazinului de înot

jenicatabacu — Sat, 28 May 2011 12:12:02 +0000

La început, fireşte, a fost ideea. Discuţiile cu doamna doctor Zaharia şi cu profesorul Alin Ciupala despre construirea unui bazin de înot acoperit mi-au intensificat dorinţa de a propune acest lucru în forul legislativ local. Ca şi în cazul patinoarului propus de un fost coleg din Consiliul local Câmpina, puţini credeau în materializarea proiectului bazinului de înot acoperit, proiect pe care l-am susţinut convinsa fiind ca este benefic pentru comunitatea noastra. INTERNET-ul m-a ajutat sa descopar o posibila sursa de finantare: prin Compania Naţionala de Investiţii tocmai fusese lansat acum cinci ani programul “Bazine de înot”. A doua zi, în biroul de specialitate al Primariei, am adus la cunoştinţa colegelor mele care întocmeau proiecte pentru obţinerea fondurilor, vestea despre acest program. Am pornit la treaba, facându-ne temele cu seriozitate. Rolul meu a fost sa urmaresc ca solicitarile din partea C.N.I. sa fie aprobate de Consiliul local, astfel încât proiectul sa urmeze calea dreapta. Ieri am asistat la inaugurarea bazinului, o inaugurare cu mare pompa, cu însemnaţi politicieni (preşedintele Camerei Deputaţilor, prim-ministrul, un ministru) care au transmis, evident, mesaje “colorate” cu mult portocaliu, urmate de poate cel mai emoţionant moment al evenimentului: demonstraţia copiilor care au înotat pe cele cinci culoare. La vederea micuţilor înotatori sufletul mi s-a umplut de bucurie. Şi deodata m-am gândit: ce bine ca bazinul exista, ca nu a ramas doar un proiect aşa cum s-a întâmplat cu…patinoarul! Apropo: C.N.I. finanţeaza şi construirea patinoarelor. Ar fi o alta idee, de ce nu?

Octavian Onea minte din nou!

jenicatabacu — Tue, 10 May 2011 09:59:26 +0000

La 1 iunie 1998, Octavian Onea îşi lua în primire postul de consilier la Prefectura Prahova. Parasea dupa treizeci de ani Muzeul memorial “B.P.Hasdeu”, unde lucrase ca muzeograf, pentru o funcţie care-i venea ca o manuşa, având în vedere faptul ca îi placea teribil sa umble pe la tot felul de activitaţi culturale şi mai puţin sa stea la muzeu, sa ghideze şi sa cerceteze patrimoniul. Evident, salariul de la Prefectura şi agapele de dupa acţiunile culturale l-au atras mai mult decât muzeul în care nu petrecea decât o ora-doua pe zi. Susţin ca între Onea şi vizitatorii muzeului nu era vreo diferenţă, daca ma gândesc la timpul petrecut la Castelul Julia Hasdeu. De fapt acesta a fost motivul pentru care a mai fost creat un post de muzeograf la Muzeul Hasdeu, post pe care l-am ocupat prin transfer, eu venind de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Din punctul meu de vedere, Octavian Onea a fost timp de doi ani şi jumatate cât am lucrat împreuna, un chiulangiu fara pereche.

De la 1 iunie 1998, nu a mai trecut pe la muzeu, exceptând zilele când organizam acolo diverse acţiuni culturale.

În perioada 1 iunie 1998 – 31 decembrie 1998, Muzeul Memorial B.P.Hasdeu s-a aflat în proprietatea şi administrarea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Şi, probabil ar fi rămas cu acelaşi statut, daca Onea ar fi ramas muzeograf la Campina. Preşedintele Comisiei de cultura din Consiliul Judeţean Prahova, forul tutelar al M.J.I.A Prahova, profesorul Iacob Balaban, nu dorea în ruptul capului sa accepte trecerea Muzeului Hasdeu în proprietatea şi administrarea Consiliului local Câmpina, deoarece nu vroia sa lase muzeul câmpinean pe mâinile lui Onea. Ştia profesorul ce ştia! Şi i-a spus-o în 1997, cu prilejul unei şedinţe ce-a avut loc chiar în Muzeul Hasdeu, la care au participat consilierii judeţeni din respectiva comisie, conducerea M.J.I.A. Prahova, Onea şi cu mine.

Octavian Onea a asistat pasiv în perioada 1997 – 1 iunie 1998, la tot ceea ce am întreprins eu, fiind sprijinita atât de catre autoritaţile câmpinene (primarul Romul-Remus Micu, viceprimarul Horia Tiseanu, consilieri locali) cât şi de catre consilierii judeţeni (medicul Eduard Ţogoreanu şi Helmut Necula, în special, şi alţii). Eu mergeam la Primaria Câmpina, eu scriam memorii şi le adresam tuturor forurilor administrative, eu eram “controlata” şi ameninţata permanent de catre conducerea M.J.I.A Prahova cu desfacerea contractului de munca, daca mai continuam sa fac demersuri pentru trecerea Muzeului Hasdeu în proprietatea Câmpinei. Cei cu care am colaborat cunosc aceste aspecte. Am folosit în repetate rânduri maşina personală pentru a merge la Ploieşti, la Bucureşti, la Ministerul Culturii, şi nu de puţine ori l-am carat cu mine şi pe Onea doar pentru a face act de prezenţa, nicidecum pentru a susţine cauza nobila de a reda muzeul câmpinenilor. Nu avea nici darul de a vorbi, nu avea nici capacitatea de a sintetiza informaţiile. Pur şi simplu plictisea cu aiurelile lui, departându-se de subiect şi creând confuzie. Astazi cred ca i-ar fi placut sa fiu aspru pedepsita şi alungata de la Castel. Numai ca destinul meu a urmat alt curs decât cel pe care îl dorea Onea. Un curs care l-a facut sa explodeze de invidie: am cercetat toate manuscrisele hasdeene, le-am tradus şi publicat, mi-am definitivat doctoratul cu “Magna cum laudae”, m-am ocupat cu seriozitate şi rigoare de Muzeul Hasdeu, pe care Onea l-a lasat în iunie 1998 într-un hal fara de hal.

În “Oglinda Câmpinei”, Octavian Onea susţine ca el a redat Muzeul Hasdeu câmpinenilor. Pentru cunoştinţa cititorilor blogului meu, amintesc faptul ca Muzeul Hasdeu trecea în proprietatea autoritaţilor locale din Câmpina cu data de 1 ianuarie 1999, prin Hotarârea nr. 52/23 decembrie1998 a Consiliului Judeţean Prahova. Onea, deci, nu mai lucra la Câmpina din iunie 1998. Şi din iunie 1998 nu m-a întrebat niciodata despre demersurile pe care am continuat sa le fac. Dar a avut grija sa-i manipuleze pe paznici şi pe supraveghetoarele de la muzeu atât de bine încât sa semneze o aşa-zisa reclamaţie despre mine catre conducerea M.J.I.A. Prahova pentru a mi se desface contractul de munca. Şedinţa în urma careia trebuia sa fiu exclusa din colectiv, s-a petrecut la 30 iulie 1998. Fiind anunţata de un paznic care nu a vrut sa semneze reclamaţia, mi-am luat masuri de siguranţa şi l-am invitat pe profesorul Balaban sa asiste. A ramas stupefiat de aceasta diversiune pusa la cale cu abilitatea-i de informator, de catre Octavian Onea. Şi eu, şi profesorul Balaban am recunoscut imediat stilul lui Onea de a înşirui poveşti fara talc. Nu am fost data afara.

De ce vroia Onea ca eu sa fiu îndepartata de la muzeu? Daca eu plecam, Muzeul Hasdeu nu s-ar mai fi desprins din lanţul care-l ţinea strans de M.J.I.A. Prahova.

Deci, a dorit vreodata Octavian Onea ca Muzeul Hasdeu sa treaca în patrimoniul public local? Eu cred din tot sufletul ca nu, dar cât timp a lucrat la muzeu alaturi de mine a asistat cu interes la lupta mea doar-doar mi se va înfunda la un moment dat, nu voi mai rezista şi voi pleca satula de mizerii. Iar atunci cand a uitat de “pasiunea” pentru Hasdeu, atras de salariul motivant din Prefectura, şi-a continuat opera diversionista, sperând ca folosindu-se de supraveghetoarea X care îi era fina, de supraveghetoarea Y care-i era prietena de familie, de doi paznici amarâţi şi supuşi, va putea sa ma înlature de la muzeu.

De câţiva ani, Octavian Onea vine frecvent la Muzeul Hasdeu sub pretextul ca vrea sa cerceteze. În fapt solicita carţi şi documente pe care nu arunca decât o privire, apoi le înapoiaza, cerând altele. Daca doreşte sa faca inventarul, trebuie sa ne spuna şi în ce calitate solicita acest lucru. Daca nu, sa ne lase în pace. Chef de a cerceta oricum nu are!

Vino la Castelul Julia Hasdeu!

jenicatabacu — Wed, 09 Mar 2011 09:45:19 +0000

Sâmbata, 12 martie, de la orele 11.00, Castelul Julia Hasdeu gazduieşte o sarbatoare închinata Magului de la Câmpina. Programul este urmatorul:

Prelegeri:

Ionel Oprişan – “Ştim totul despre Julia Hasdeu?”

Crina Decusara Bocşan – “De la « Perit-au Dacii » al lui B.P. Hasdeu la « Ami de Trajan » al Juliei Hasdeu »

Mircea Coloşenco – “Dinastia Hasdeu”

Gherasim Rusu Togan – “Doua personalitaţi ale culturii prahovene: Hasdeu – Iorga”

Alin Ciupala – “B. P. Hasdeu şi ”

Expoziţie de pictura pe sticla. Artist plastic : Andrei Suditu

Expoziţie de pictura pe sticla. Artist plastic : Melania Goage

Intrarea va fi gratuita. Va asteptam cu drag !

Onea Octavian, personajul propriei drame

jenicatabacu — Tue, 08 Mar 2011 11:51:03 +0000

Imi este mila de omul acesta care a ajuns la o varsta respectabila şi, la socotelile vieţii, nu prea are ce aduna. N-a facut o casa, de copii s-au ocupat alţii (pe unul chiar l-a dat „de suflet”), iar CV-ul îi este straveziu. Nu-l judecam, doar constatam ca „marele” muzeograf a creat ceva mic, mic de tot, atât cât sa citeşti şi sa priveşti într-o pauza de masa. În rest, vorbe, minciuni, vorbe… Ştie prea bine ca am studiat la Universitate, dar numeşte cu de la sine putere Facultatea de Jurnalism „Stefan Gheorghiu”, deşi în 1990, Şcoala de Partid cu acest nume era desfiinţata. Poate l-o crede vreunul mai puţin informat. Este un exemplu de minciuna cu tenta diversionista, marca Onea. Ca nu are atâţia ani de şcoala pe cât am eu, o ştie foarte bine. Nu se poate masura nici în titluri ştiinţifice, nici în carţi cu mine. Ce-i mai ramâne atunci? Împroşcatul cu cuvinte murdare, care îl ajuta sa se uşureze de povara frustrarilor.

Un conflict sau o obsesie … patologica?

jenicatabacu — Tue, 01 Mar 2011 14:27:59 +0000

Cu încrâncenare, Octavian Onea, “marele”, “inegalabilul” dramaturg în viaţa, muzeograf neîmplinit pentru ca sistemul comunist i-a taiat aripile (oare alţii cum au putut sa se înalţe în acele vremuri?), nu înceteaza a ma denigra. Eu înţeleg ca un conflict este normal atunci când ramâne circumscris condiţiilor care l-au declanşat. Ca de exemplu atunci când vrei sa aperi un bine, sa promovezi sau sa combaţi un proiect, sa confrunţi puncte de vedere diferite…Ca atare, daca Octavian Onea s-ar referi la acţiunile sale fara a introduce alambicat şi neprincipial aluzii la foştii colegi de muzeu sau de fundaţie, nu m-aş stradui sa fac un comentariu. Aş zâmbi la gândul ca Octavian Onea este nerabdator sa-şi construiasca statuia de teama ca va muri şi nu se va gasi nimeni dupa aceea sa i-o ridice, în parcul castelului Julia Hasdeu sau, poate, în urbea lui Caragiale. Dar fiindca omul are o problema (sau mai multe !) cu cei care s-au ocupat şi se ocupa cu cercetarea operei hasdeene, considerându-se unicul capabil sa o faca (e patologic sau nu ?), deşi nu a demonstrat acest lucru în vreo treizeci de ani cât şi-a mâncat sandwich-ul la Muzeul Hasdeu, ma întreb daca nu-i putem da o mâna de ajutor, noi, cei din generaţia mai tânara de la instituţia muzeala unde şi-a facut veacul aproape trei decenii. De pilda, l-am putea invita sa studieze ce a mai ramas de studiat în arhiva muzeului. Sa scrie carţi la care a visat şi pe care contextul politic din ambele regimuri, comunist şi democratic, l-a împiedicat sa le publice. Nu-i bai, a venit din când în când sa ceara nişte documente, sa xeroxeze nişte înscrisuri, dar ceva palpabil, mareţ, demn de « marele » Octavian Onea (ar fi trebuit, probabil sa-i scriu numele cu majuscule sa fie şi mai mare !) nu a ieşit niciodata în evidenţa. Oare de ce ? Raspunsul e simplu : nu poate, domnule, şi gata. Acolo-i treaba serioasa, nu-i loc pentru injurii şi grozavii lingvistice care te fac sa roşeşti. Şi pentru ca nu s-a afirmat prea mult în domeniul scriiturii publice (câteva memorii şi articole ale sale sunt palide mostre), îl consiliez sa-şi deschida un birou de scriitor. Dar nu orice fel de scriitor. Ce romane, ce nuvele ?! Nu, domnule, sa fie un scriitor public, unde oricine, când vrea sa-l înjure pe unul în scris şi sa o faca bine, sa apeleze la Onea. El deţine toate informaţiile (ah, informatorule !) pentru a-l « face » pe destinatar din cuvinte mai bine decât dându-i o palma sau doua.

Complexatul Onea Octavian

jenicatabacu — Tue, 22 Feb 2011 12:24:29 +0000

Când eşti nemulţumit de tine, începi sa arunci cu vorbe în dreapta şi în stânga, murdare şi fara rost. Te eliberezi de complexe pentru un timp, apoi reîncepi tevatura. Cam aşa face Octavian Onea de vreo cincisprezece ani. Ţintele sale sunt persoane care ar fi vrut sincer sa colaboreze cu el, dar, din pacate, nu au reuşit. Printre ele ma numar şi eu. Nu este cazul sa vorbesc despre celelalte. Ma voi referi strict la relaţia mea profesionala cu Onea. Am venit la muzeu într-o perioada în care acest fost muzeograf chiulea teribil. Cineva trebuia totuşi sa se ocupe de Muzeul Hasdeu ! Ceea ce am gândit şi am facut se vede astazi. Nu am de gând sa-mi înalţ laude, precum o face Octavian Onea la adresa persoanei sale. Ii las pe alţii sa aprecieze şi sunt destui cei care îşi scriu impresiile despre modul în care muzeul este organizat. Spre deosebire de Onea, vorbeam trei limbi straine şi acest lucru l-a deranjat mult. Atunci când era la muzeu, nefiind vorbitor bun nici macar de limba româna, îi « suflam » delegaţiile straine şi, evident, îl durea acest lucru. Eu îndrumam cu pasiune, dându-mi silinţa sa cunosc şi sa prezint informaţiile foarte bine. Primeam laude. Din nou, situaţia îl deranja pe Onea. Am început sa cercetez şi sa scriu. Era prea mult ! Si, în final, am reuşit împreuna cu juriştii primariei şi avocatul Panoiu sa obţinem hotarârea definitiva şi irevocabila ca patrimoniul hasdeean sa ramâna al Câmpinei. Ce-a facut « eroul » Octavian Onea în acest timp? S-a angajat la Prefectura Prahova, a ales un salariu mai bun şi a uitat cu desavârşire de Muzeul Hasdeu, locul unde a petrecut vreo trei decenii. A lasat în urma o opera de trei parale (la propriu!) un muzeu dezorganizat, fara dotari, cu construcţii în ruina şi documente în spaţii mucegaite. In plus, castelul mediocru restaurat pe alocuri, nu din vina arhitectului sau a pictorilor, ci din vina lui, pentru ca nu a ştiut sa ofere acestora materialul documentar necesar unei bune restaurari. Nici nu cred ca îl avea, fiindca atunci când chiuleşti şi te ocupi de editura personala, o faci în detrimentul activitaţii pentru care eşti platit din bani publici. Pe mine nu m-a pacalit Octavian Onea. Pe alţii, însa, da, de multe ori. Octavian Onea facea afaceri pe seama Muzeului Hasdeu. Vindea aici, fara documente, carţi şi ziare scoase la editura personala, chema diverşi pictori din Basarabia şi mijlocea vânzarea de tablouri, lua diverse sponsorizari pentru aşa-zisele acţiuni culturale ale muzeului şi le risipea unde îi dicta interesul etc etc. Când m-am transferat la Muzeul Hasdeu, am sesizat aceste lucruri, discutând deschis cu Onea şi explicându-i ca vreau ca activitaţile noastre sa fie corecte şi legale. Fiindca nimeni nu i-a ridicat vreo statuie, încearca sa şi-o ridice singur, dar pe un soclu turnat din minciuni de tot felul. Poate spune orice. Cine îl crede ca s-a opus picturii noi de pe cupola castelului atâtat timp cât acea pictura a fost facuta în vremea cât a fost muzeograf aici ? Ah, dupa ce s-a pictat, a scris un material în « Contemporanul » ? Dar el ce-a facut în timp ce se picta ? In materialul publicat în « Oglinda » pomeneşte de memorii, petiţii, adrese, dialoguri (inclusiv cu mine, oare când ?), dar care a fost rezultatul demersurilor sale ? Exista în cazul Onea doua posibilitaţi : 1) la şcoala de partid pe care a absolvit-o cu o teza despre nimeni altul decât…Ştefan Gheorghiu a învaţat ca diversiunea e un mijloc bun pentru a compromite pe cineva sau 2) Octavian Onea are o problema de sanatate; în acest caz, poate ca n-ar fi rau sa ceara ajutorul unui psihiatru. În ceea ce ma priveşte, îmi este mila de el atât de tare încât orice ar face prost nu ma poate împiedica sa-i doresc tot binele din lume.

A.I.S.I. pentru copiii defavorizaţi

jenicatabacu — Tue, 14 Dec 2010 13:43:03 +0000

Este o asociaţie care reuneşte persoane implicate în educaţia non-formala a copiilor cu probleme sociale. A deschis un Centru de zi în Casa Tineretului din Câmpina şi despre activitaţile sale puteţi citi pe www.aisidupascoala.ro. De câţiva ani, Asociaţia Inima Sfânta a lui Iisus sprijina copiii amarâţi din municipiul nostru. Dascalii şi psihologii care colaboreaza cu A.I.S.I., lucreaza zilnic cu 50 – 60 de copii de vârsta preşcolara şi scolara. Aceştia provin din familii sarace. Unii sunt crescuţi de bunici, alţii doar de un parinte. Cert este ca aproape toţi traiesc sub limita saraciei, în condiţii inumane de cele mai multe ori. În timp ce în şcolile din Câmpina unii elevii îşi bat joc de cornurile şi iaurturile pe care le primesc zilnic, copiii care frecventeaza Centrul A.I.S.I. ar fi fericiţi, daca cineva s-ar gandi şi la ei şi le-ar oferi aceste lucruri. În fiecare zi, Paolo Gozzo, preşedintele A.I.S.I., îi transporta pe copiii din cartierele marginaşe ale urbei, la Centru, sa înveţe carte, muzica, pictura. Este cea mai buna dovada ca omenia nu-i doar o vorba, ci o atitudine de considerat! Paolo este italian, dar a invaţat limba noastra şi a ales sa traiasca aici doar de dragul misiunii de a lumina copiii de la vârste fragede pentru a avea un viitor mai bun. Trebuie sa recunoaştem faptul ca, în general, românii nu-şi prea dau osteneala sa gândeasca în perspectiva şi sa considere educaţia o prioritate. Strainii au creat la noi centre educaţionale şi ne-au dat lecţii. Din punctul meu de vedere, lecţia pe care Paolo şi echipa lui ne-o ofera este de luat în seama. Copiii nu trebuie sa cerşeasca. Copiii trebuie sa înveţe sa descopere lumea şi pe ei înşişi, frumos, cu rabdare şi înţelegere din partea adulţilor responsabili. Noi, oamenii, avem o conştiinţa, gândim şi e de-a dreptul inuman sa nu vibrezi la privirea nevinovata a copilului folosit ca sursa aducatoare de venit. La Câmpina, Consiliul local şi Primaria sprijina Centrul prin darea în folosinţa gratuita a unui spaţiu. Este un act benefic pentru comunitate. Exista şi sponsori, dar puţini, din pacate, care susţin activitaţile întreprinse de A.I.S.I. Cred ca puţini câmpineni au aflat despre şcoala dupa şcoala pe care o ofera gratuit Centrul condus de Paolo Gozzo. Cu certitudine au aflat directorii şcolilor şi liceelor din localitate, dar, iaraşi, din pacate, aceştia sunt foarte reticenţi în a colabora cu A.I.S.I. Şi nu cred ca în instituţiile lor nu sunt copii cu probleme sociale, care ar putea beneficia de ajutorul asociaţiei. Dupa cum nu cred ca vreunul dintre directori a vizitat Centrul de la Casa Tineretului. Din punctul meu de vedere, opera facuta de A.I.S.I este admirabila şi merita toata atenţia noastra.