La 1 iunie 1998, Octavian Onea îşi lua în primire postul de consilier la Prefectura Prahova. Parasea dupa treizeci de ani Muzeul memorial “B.P.Hasdeu”, unde lucrase ca muzeograf, pentru o funcţie care-i venea ca o manuşa, având în vedere faptul ca îi placea teribil sa umble pe la tot felul de activitaţi culturale şi mai puţin sa stea la muzeu, sa ghideze şi sa cerceteze patrimoniul. Evident, salariul de la Prefectura şi agapele de dupa acţiunile culturale l-au atras mai mult decât muzeul în care nu petrecea decât o ora-doua pe zi. Susţin ca între Onea şi vizitatorii muzeului nu era vreo diferenţă, daca ma gândesc la timpul petrecut la Castelul Julia Hasdeu. De fapt acesta a fost motivul pentru care a mai fost creat un post de muzeograf la Muzeul Hasdeu, post pe care l-am ocupat prin transfer, eu venind de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Din punctul meu de vedere, Octavian Onea a fost timp de doi ani şi jumatate cât am lucrat împreuna, un chiulangiu fara pereche.
De la 1 iunie 1998, nu a mai trecut pe la muzeu, exceptând zilele când organizam acolo diverse acţiuni culturale.
În perioada 1 iunie 1998 – 31 decembrie 1998, Muzeul Memorial B.P.Hasdeu s-a aflat în proprietatea şi administrarea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Şi, probabil ar fi rămas cu acelaşi statut, daca Onea ar fi ramas muzeograf la Campina. Preşedintele Comisiei de cultura din Consiliul Judeţean Prahova, forul tutelar al M.J.I.A Prahova, profesorul Iacob Balaban, nu dorea în ruptul capului sa accepte trecerea Muzeului Hasdeu în proprietatea şi administrarea Consiliului local Câmpina, deoarece nu vroia sa lase muzeul câmpinean pe mâinile lui Onea. Ştia profesorul ce ştia! Şi i-a spus-o în 1997, cu prilejul unei şedinţe ce-a avut loc chiar în Muzeul Hasdeu, la care au participat consilierii judeţeni din respectiva comisie, conducerea M.J.I.A. Prahova, Onea şi cu mine.
Octavian Onea a asistat pasiv în perioada 1997 – 1 iunie 1998, la tot ceea ce am întreprins eu, fiind sprijinita atât de catre autoritaţile câmpinene (primarul Romul-Remus Micu, viceprimarul Horia Tiseanu, consilieri locali) cât şi de catre consilierii judeţeni (medicul Eduard Ţogoreanu şi Helmut Necula, în special, şi alţii). Eu mergeam la Primaria Câmpina, eu scriam memorii şi le adresam tuturor forurilor administrative, eu eram “controlata” şi ameninţata permanent de catre conducerea M.J.I.A Prahova cu desfacerea contractului de munca, daca mai continuam sa fac demersuri pentru trecerea Muzeului Hasdeu în proprietatea Câmpinei. Cei cu care am colaborat cunosc aceste aspecte. Am folosit în repetate rânduri maşina personală pentru a merge la Ploieşti, la Bucureşti, la Ministerul Culturii, şi nu de puţine ori l-am carat cu mine şi pe Onea doar pentru a face act de prezenţa, nicidecum pentru a susţine cauza nobila de a reda muzeul câmpinenilor. Nu avea nici darul de a vorbi, nu avea nici capacitatea de a sintetiza informaţiile. Pur şi simplu plictisea cu aiurelile lui, departându-se de subiect şi creând confuzie. Astazi cred ca i-ar fi placut sa fiu aspru pedepsita şi alungata de la Castel. Numai ca destinul meu a urmat alt curs decât cel pe care îl dorea Onea. Un curs care l-a facut sa explodeze de invidie: am cercetat toate manuscrisele hasdeene, le-am tradus şi publicat, mi-am definitivat doctoratul cu “Magna cum laudae”, m-am ocupat cu seriozitate şi rigoare de Muzeul Hasdeu, pe care Onea l-a lasat în iunie 1998 într-un hal fara de hal.
În “Oglinda Câmpinei”, Octavian Onea susţine ca el a redat Muzeul Hasdeu câmpinenilor. Pentru cunoştinţa cititorilor blogului meu, amintesc faptul ca Muzeul Hasdeu trecea în proprietatea autoritaţilor locale din Câmpina cu data de 1 ianuarie 1999, prin Hotarârea nr. 52/23 decembrie1998 a Consiliului Judeţean Prahova. Onea, deci, nu mai lucra la Câmpina din iunie 1998. Şi din iunie 1998 nu m-a întrebat niciodata despre demersurile pe care am continuat sa le fac. Dar a avut grija sa-i manipuleze pe paznici şi pe supraveghetoarele de la muzeu atât de bine încât sa semneze o aşa-zisa reclamaţie despre mine catre conducerea M.J.I.A. Prahova pentru a mi se desface contractul de munca. Şedinţa în urma careia trebuia sa fiu exclusa din colectiv, s-a petrecut la 30 iulie 1998. Fiind anunţata de un paznic care nu a vrut sa semneze reclamaţia, mi-am luat masuri de siguranţa şi l-am invitat pe profesorul Balaban sa asiste. A ramas stupefiat de aceasta diversiune pusa la cale cu abilitatea-i de informator, de catre Octavian Onea. Şi eu, şi profesorul Balaban am recunoscut imediat stilul lui Onea de a înşirui poveşti fara talc. Nu am fost data afara.
De ce vroia Onea ca eu sa fiu îndepartata de la muzeu? Daca eu plecam, Muzeul Hasdeu nu s-ar mai fi desprins din lanţul care-l ţinea strans de M.J.I.A. Prahova.
Deci, a dorit vreodata Octavian Onea ca Muzeul Hasdeu sa treaca în patrimoniul public local? Eu cred din tot sufletul ca nu, dar cât timp a lucrat la muzeu alaturi de mine a asistat cu interes la lupta mea doar-doar mi se va înfunda la un moment dat, nu voi mai rezista şi voi pleca satula de mizerii. Iar atunci cand a uitat de “pasiunea” pentru Hasdeu, atras de salariul motivant din Prefectura, şi-a continuat opera diversionista, sperând ca folosindu-se de supraveghetoarea X care îi era fina, de supraveghetoarea Y care-i era prietena de familie, de doi paznici amarâţi şi supuşi, va putea sa ma înlature de la muzeu.
De câţiva ani, Octavian Onea vine frecvent la Muzeul Hasdeu sub pretextul ca vrea sa cerceteze. În fapt solicita carţi şi documente pe care nu arunca decât o privire, apoi le înapoiaza, cerând altele. Daca doreşte sa faca inventarul, trebuie sa ne spuna şi în ce calitate solicita acest lucru. Daca nu, sa ne lase în pace. Chef de a cerceta oricum nu are!
