Cu încrâncenare, Octavian Onea, “marele”, “inegalabilul” dramaturg în viaţa, muzeograf neîmplinit pentru ca sistemul comunist i-a taiat aripile (oare alţii cum au putut sa se înalţe în acele vremuri?), nu înceteaza a ma denigra. Eu înţeleg ca un conflict este normal atunci când ramâne circumscris condiţiilor care l-au declanşat. Ca de exemplu atunci când vrei sa aperi un bine, sa promovezi sau sa combaţi un proiect, sa confrunţi puncte de vedere diferite…Ca atare, daca Octavian Onea s-ar referi la acţiunile sale fara a introduce alambicat şi neprincipial aluzii la foştii colegi de muzeu sau de fundaţie, nu m-aş stradui sa fac un comentariu. Aş zâmbi la gândul ca Octavian Onea este nerabdator sa-şi construiasca statuia de teama ca va muri şi nu se va gasi nimeni dupa aceea sa i-o ridice, în parcul castelului Julia Hasdeu sau, poate, în urbea lui Caragiale. Dar fiindca omul are o problema (sau mai multe !) cu cei care s-au ocupat şi se ocupa cu cercetarea operei hasdeene, considerându-se unicul capabil sa o faca (e patologic sau nu ?), deşi nu a demonstrat acest lucru în vreo treizeci de ani cât şi-a mâncat sandwich-ul la Muzeul Hasdeu, ma întreb daca nu-i putem da o mâna de ajutor, noi, cei din generaţia mai tânara de la instituţia muzeala unde şi-a facut veacul aproape trei decenii. De pilda, l-am putea invita sa studieze ce a mai ramas de studiat în arhiva muzeului. Sa scrie carţi la care a visat şi pe care contextul politic din ambele regimuri, comunist şi democratic, l-a împiedicat sa le publice. Nu-i bai, a venit din când în când sa ceara nişte documente, sa xeroxeze nişte înscrisuri, dar ceva palpabil, mareţ, demn de « marele » Octavian Onea (ar fi trebuit, probabil sa-i scriu numele cu majuscule sa fie şi mai mare !) nu a ieşit niciodata în evidenţa. Oare de ce ? Raspunsul e simplu : nu poate, domnule, şi gata. Acolo-i treaba serioasa, nu-i loc pentru injurii şi grozavii lingvistice care te fac sa roşeşti. Şi pentru ca nu s-a afirmat prea mult în domeniul scriiturii publice (câteva memorii şi articole ale sale sunt palide mostre), îl consiliez sa-şi deschida un birou de scriitor. Dar nu orice fel de scriitor. Ce romane, ce nuvele ?! Nu, domnule, sa fie un scriitor public, unde oricine, când vrea sa-l înjure pe unul în scris şi sa o faca bine, sa apeleze la Onea. El deţine toate informaţiile (ah, informatorule !) pentru a-l « face » pe destinatar din cuvinte mai bine decât dându-i o palma sau doua.
