Când eşti nemulţumit de tine, începi sa arunci cu vorbe în dreapta şi în stânga, murdare şi fara rost. Te eliberezi de complexe pentru un timp, apoi reîncepi tevatura. Cam aşa face Octavian Onea de vreo cincisprezece ani. Ţintele sale sunt persoane care ar fi vrut sincer sa colaboreze cu el, dar, din pacate, nu au reuşit. Printre ele ma numar şi eu. Nu este cazul sa vorbesc despre celelalte. Ma voi referi strict la relaţia mea profesionala cu Onea. Am venit la muzeu într-o perioada în care acest fost muzeograf chiulea teribil. Cineva trebuia totuşi sa se ocupe de Muzeul Hasdeu ! Ceea ce am gândit şi am facut se vede astazi. Nu am de gând sa-mi înalţ laude, precum o face Octavian Onea la adresa persoanei sale. Ii las pe alţii sa aprecieze şi sunt destui cei care îşi scriu impresiile despre modul în care muzeul este organizat. Spre deosebire de Onea, vorbeam trei limbi straine şi acest lucru l-a deranjat mult. Atunci când era la muzeu, nefiind vorbitor bun nici macar de limba româna, îi « suflam » delegaţiile straine şi, evident, îl durea acest lucru. Eu îndrumam cu pasiune, dându-mi silinţa sa cunosc şi sa prezint informaţiile foarte bine. Primeam laude. Din nou, situaţia îl deranja pe Onea. Am început sa cercetez şi sa scriu. Era prea mult ! Si, în final, am reuşit împreuna cu juriştii primariei şi avocatul Panoiu sa obţinem hotarârea definitiva şi irevocabila ca patrimoniul hasdeean sa ramâna al Câmpinei. Ce-a facut « eroul » Octavian Onea în acest timp? S-a angajat la Prefectura Prahova, a ales un salariu mai bun şi a uitat cu desavârşire de Muzeul Hasdeu, locul unde a petrecut vreo trei decenii. A lasat în urma o opera de trei parale (la propriu!) un muzeu dezorganizat, fara dotari, cu construcţii în ruina şi documente în spaţii mucegaite. In plus, castelul mediocru restaurat pe alocuri, nu din vina arhitectului sau a pictorilor, ci din vina lui, pentru ca nu a ştiut sa ofere acestora materialul documentar necesar unei bune restaurari. Nici nu cred ca îl avea, fiindca atunci când chiuleşti şi te ocupi de editura personala, o faci în detrimentul activitaţii pentru care eşti platit din bani publici. Pe mine nu m-a pacalit Octavian Onea. Pe alţii, însa, da, de multe ori. Octavian Onea facea afaceri pe seama Muzeului Hasdeu. Vindea aici, fara documente, carţi şi ziare scoase la editura personala, chema diverşi pictori din Basarabia şi mijlocea vânzarea de tablouri, lua diverse sponsorizari pentru aşa-zisele acţiuni culturale ale muzeului şi le risipea unde îi dicta interesul etc etc. Când m-am transferat la Muzeul Hasdeu, am sesizat aceste lucruri, discutând deschis cu Onea şi explicându-i ca vreau ca activitaţile noastre sa fie corecte şi legale. Fiindca nimeni nu i-a ridicat vreo statuie, încearca sa şi-o ridice singur, dar pe un soclu turnat din minciuni de tot felul. Poate spune orice. Cine îl crede ca s-a opus picturii noi de pe cupola castelului atâtat timp cât acea pictura a fost facuta în vremea cât a fost muzeograf aici ? Ah, dupa ce s-a pictat, a scris un material în « Contemporanul » ? Dar el ce-a facut în timp ce se picta ? In materialul publicat în « Oglinda » pomeneşte de memorii, petiţii, adrese, dialoguri (inclusiv cu mine, oare când ?), dar care a fost rezultatul demersurilor sale ? Exista în cazul Onea doua posibilitaţi : 1) la şcoala de partid pe care a absolvit-o cu o teza despre nimeni altul decât…Ştefan Gheorghiu a învaţat ca diversiunea e un mijloc bun pentru a compromite pe cineva sau 2) Octavian Onea are o problema de sanatate; în acest caz, poate ca n-ar fi rau sa ceara ajutorul unui psihiatru. În ceea ce ma priveşte, îmi este mila de el atât de tare încât orice ar face prost nu ma poate împiedica sa-i doresc tot binele din lume.
